Destinația logică a avortului
Este uşor de înţeles însă că atâta vreme cât termenul limită este arbitrar şi diferă mult de la ţară la ţară este greu să impui ideea că avortul este o crimă. Dacă în România avortul este legal până la 16 săptămâni, în alte ţări el poate fi realizat numai până la 10 săptămâni (Danemarca, Grecia, Italia Norvegia), 12 săptămâni (Franţa, Germania, Belgia etc), după cum există termene mult mai largi de până la 22 de săptămâni ca în Marea Britanie sau Olanda. Europenii trăiesc aşadar cu stupoarea de a constata că ceea ce este considerat o crimă într-o ţară, trece drept o banală intervenţie chirurgicală într-o altă ţară. Diferenţa dintre aceste termene crează situaţii care scapă pur şi simplu oricărei jurisdicţii.
Și spre sfârșitul articolului:
De vreme ce este acceptat faptul că foetusul la o anumită vârstă nu este o persoană decât în mod potenţial, putând fi aşadar eliminat prin diferite metode legale şi de vreme ce între foetus şi nou-născut nu este de fapt nicio diferenţă esenţială, atunci şi nou-născutul ar putea fi eliminat prin ceea ce autorii articolului numesc “avort post-natal”.
Dacă prioritate are sănătatea mamei, de ce s-o expunem riscului unui avort? Mai bine să nască copilul și după asta să-l ucidem. Și atunci ce importanță mai are dacă îl ucidem la o zi după naștere sau la o lună? Sau poate la un an?