Joy Time cu Moldcell
Împreună cu câțiva bloggeri am fost invitat să vizitez festivalul gadgeturilor “Joy Time” organizat de Moldcell. Ne-a fost permis accesul la expoziție cu o oră mai devreme decât pentru toți ceilalți, timp în care responsabilii din partea organizatorilor ne-au condus prin platou și ne-au povestit despre eveniment.
Pe scurt – e o expoziție unde poți vedea și încerca cele mai noi tehnologii din lumea distracțiilor. De la Microsoft Kinect și Apple TV pînă la Parrot Ar.Drone.
O parte din prezentare puteți vedea mai jos (la minutul 5:20 mă puteți vedea cu Kinect):
Mie evenimentul mi-a plăcut atât ca idee cât și ca implementare. Ultima dată ceva asemănător în conținut și proporții am văzut la Best Buy în SUA. Sala e mare, oameni mulți, gadgeturi multe – degeaba nu stai, se găsește ceva pentru gustul fiecăruia. Apropo de gusturi – este și o zonă retro pentru cei mai bătrâni dintre noi, acolo puteți face cunoștință sau vă puteți reaminti de Dendy și Star Wars:

Am înțeles că XBox Kinect chiar poate citi mișcările corpului tău și Playstation Move chiar seamănă cu un Nintendo Wii mai evoluat, ambele sunt tehnologii cu perspectivă dar mai trebuie dezvoltate. M-am jucat cu fiecare câteva minute – cred că te poți deprinde cu timpul să interacționezi cu ambele.
Cea mai interesantă jucărie pe care am văzut-o a fost Rover Spy, un minitanc-spion dotat cu cameră video pe care-l poți controla cu un device Apple iOS. L-am conectat la iPod Touch-ul meu și l-am încercat:
Funcționează la fel ca cel din spotul video dar apar probleme când conectezi 2 tancuri pe același câmp de luptă – cel puțin unul din ele începe să nu asculte de stăpân.
Era prezent și spionul quadrocopter – Parrot Ar.Drone dar nu l-am putut conecta, au spus că aveau nevoie de un iPad, poate s-a primit mai târziu după ce am plecat.
Pe lângă jucării erau și mese cu laptop-uri și telefoane. De laptopuri nu prea sunt interesat, dar ca fan Apple m-am apropiat de standurile Huawei ca să văd ce mai e nou pe Android:

Spre marea mea supriză – primul telefon pe care am pus mâna chiar răspundea bine la touch și funcționa bine…timp de 10 secunde. Asta pînă când am încercat să aprind o aplicație – Google Maps (pe Android, care tot e de la Google) – care mi-a arătat un error la pornire. Consultanta era derutată – nu destul că nu părea să știe ce-i asta Android și nu putea să explice de ce la câteva telefoane de pe masă (toate cu Android) nu se pornea Google Maps, când i-am spus ce țin în mână m-a întrebat “iPod? Touch? Ce-i asta?“. Desigur, i-am explicat diferența dintre iPod Touch și iPhone, dar cel mai important (aici chiar m-am simțit nevoit) – diferența dintre iOS și Android.
Dacă eram din Chișinău stăteam mai mult aici, poate veneam chiar toate 3 zile consecutiv – ni s-a spus că în fiecare zi vor fi jocuri diferite. Azi e ultima zi a expoziției – mai aveți șansa să vedeți tot asta cu ochii voștri. Dacă nu – nu vă întristați, unul dintre prezentatori mi-a spus că se preconizează mai multe festivaluri ca acesta pe viitor.
Cred că e un indicator al apropierii de Vest faptul că companiile (cel puțin cele mari care își pot permite) din Moldova organizează evenimente ca Joy Time sau concertul lui David Guetta, pentru că am mers gratis la ambele pentru că lucruri noi am văzut la ambele și cred că nu sunt singurul. Asta le aduce ceea ce debicei văd doar la televizor chiar în fața ochilor – pentru mulți acestea fiind visuri mari, scopuri în viață, etc. Crezi că oamenii cu iPhone (sau Samsung Galaxy S3, depinde de gust
) sunt mai fericiți? Vii aici și vezi dacă ținând unul în mână te îmbogățești cu ceva. Prezența la concertul unui DJ renumit aduce bucurie în inimă? Pentru un preț relativ mic, vii la concert în primele rânduri și apoi dacă ești cinstit recunoști că asta nu te-a schimbat în interior cu nimic. Mai târziu poți să-ți dai seama că acestea sunt doar medii prin care poate fi transmis un mesaj, un scop mai mare, un sistem de valori.
(Ultimele întrebări multor cititori le vor părea patetice dar eu am dat de mulți oameni care ar răspunde pozitiv la ele.)
Moldcell, Eugen – mulțumesc pentru invitație, aș mai veni la așa ceva.
Surse foto: Eugen Luchianiuc, Geo Lupascu.



