De ce presa nu este obiectivă

(Probabil vor trece mulți ani înainte  să-mi formez o părere definitivă despre acest subiect, dar la moment sunt deacord cu ceea ce este scris mai jos.)

Imagine: sxc.hu

Pe zi ce trece mă conving tot mai mult și mai mult că presă obiectivă/independentă nu există.

Informația poate fi obiectivă doar atunci când vine de la o sursă ‘din afara’ subiectului care se discută și/sau o sursă incoruptibilă. Oamenii sunt coruptibili. Omenirea a ales să fie așa în persoana lui Adam, și continuă să facă aceeași alegere în fiecare zi.

Exemplu: Dacă e să vorbim despre politică, UNIMEDIA a văzut la un eveniment lansarea în campanie a PLDM-ului, iar OMG a văzut multe camere video scumpe. Aceste informații nu se contrazic, și pot fi ambele adevărate. Doar că într-un caz a fost prezentată o parte a unui eveniment, și în altul alta.

Și asta se arată nu doar în noutăți politice. Cineva crede că o anumită lege le dă oamenilor libertate de alegere, în timp ce altcineva crede că acea lege îi încurajează pe oameni la omor.

Oamenii sunt dependenți. Repet, nu au fost creați așa, au ales să fie așa.

Cunosc doar o singură Persoană care poate fi obiectivă și independentă în orice situație. Oamenii fug de la El și încearcă să-și creeze o ‘obiectivitate’ a sa.

La urma urmei, una din definițiile adjectivului ‘obiectiv’ este: “Care există în afara conștiinței omenești și independent de ea.”

Nu trebuie să te gândești mult ca să-ți dai seama iarăși că omul nu poate fi obiectiv de la sine. Are nevoie de ceva mai mare decât lumea în care ne aflăm.

, ,

7 Răspunsuri spre “De ce presa nu este obiectivă”

  1. Sergiu Cazacu 13/11/2010 at 14:32 # Răspunde

    din cind e lumea tot ce se scrie pe foaie sau se incearca a reda o informatie maselor , a existat tendinta ca sa se manipuleze, sa se induca in eroare cititorii si receptionarii de informatie
    Chiar sa luam si istoria ea tot a fost scrisa de istorici care erau impusi sa scrie intrun mod sau altul cele relatate. ,, Istoria au scriso invingatorii si nu invinsii ”

  2. Radu Lisiţa 13/11/2010 at 23:34 # Răspunde

    Ai dreptate prin cele spuse..

    P.S: Şi cine e singura Persoană obiectivă şi independentă?

    • Paul Sanduleac 14/11/2010 at 01:48 # Răspunde

      Cred că e evident. Doar Adevărul absolut este obiectiv, Dumnezeu este Adevăr și în El nu este minciună. El este singurul care are părerea adevărată pentru că nu este corupt.

  3. Prieten_abc 13/11/2010 at 18:33 # Răspunde

    Presa obiectiva nici in teorie nu poate fi. Ce se cere de la presa e sa fie echidistanta. Dee…. Am avut ,,echidistanta,, in 8 ani de dictatura pseudocomunista: ) E destul sa privesti stirile pe ORT, sa vezi ce e aia. Am sa ma mir daca se va auzi cel mult o critica la adresa lui Medvedev ori Putin……….

  4. Paul Sanduleac 13/11/2010 at 20:42 # Răspunde

    Dacă nu am avut/nu avem presă echidistantă, asta nu înseamnă că ea nu poate fi.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Tweets that mention De ce presa nu este obiectivă | Paul Sanduleac -- Topsy.com - 13/11/2010

    [...] This post was mentioned on Twitter by Paul Sanduleac, Paul Sanduleac. Paul Sanduleac said: Blog: De ce presa nu este obiectivă | http://paulsanduleac.com/yourls/71 [...]

Lasă un răspuns